Producătorii de energie termică pe bază de gaze naturale care rămân fără sursă de combustibil iarna aceasta ar putea avea furnizor de ultimă instanță (FUI) dedicat lor, numit de către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), potrivit amendamentelor la proiectul legii de aprobare a OUG nr. 119/2022 votate marți în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. Proiectul va fi supus miercuri la vot în plenul Camerei Deputaților, care este cameră decizională.